Ce este toleranţa? Atributul umanităţii. definiţie dată de Voltaire
Definiţia toleranţei potrivit dicţionarelor. Oamenii au diferite definiţii proprii ale noţiunilor şi deci, au diferite definiţii ale toleranţei. De aceea, este bine să vedem la începutul studiului nostru cum definesc dicţionarele limbii române cuvântul “toleranţă”. Ca să nu petrec mult timp căutând prin multele dicţionare, am apelat la serviciile dicţionarului http://www.dexonline.ro/ care oferă definiţiile din mai multe surse. Astfel, am primit 36 de definiţii ale cuvântului “toleranţă” sau care cuprind acest cuvânt. Doresc să mă opresc doar la câteva din ele.
TOLERANŢĂ, toleranţe, s.f. 1. Faptul de a tolera; îngăduinţă, indulgenţă. - Casă de toleranţă = stabiliment în care se practică prostituţia; bordel. 2. Obişnuinţă sau dispoziţie pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanţe, condiţii de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. - (Tehn.) Diferenţă dintre dimensiunea maximă şi minimă admisă în prelucrarea unui anumit material şi valoarea nominală a acestei dimensiuni. - Din fr. tolérance.
Înţelesul de bază al acestui cuvânt este îngăduinţă sau indulgenţă. În aşa caz, este important să definim şi dimensiunile toleranţei, pentru că ea poate fi un lucru bun şi necesar, dar, tot aşa, poate fi un lucru rău, care va disatruge societatea. De altfel, noţiunea cea mai cunoscută care a incorporat acest cuvânt şi care denotă un rău al societăţii este “casa de toleranţă”. Este interesantă o altă noţiune care am găsit-o definită în această listă şi care de asemena cuprinde cuvântul “toleranţă”.
După părerea mea,se vorbeşte mult de toleranţă în zilele noastre, „fenomenul” fiind considerat unul pozitiv, creştin, demn de urmat. Dar, în realitate, ce presupune toleranţa? Este un tip de relaţie asimetrică, construită pe verticală, bazată pe raporturi de forţă, în care doar o parte implicată în relaţie tolerează, cealaltă parte fiind obiectul toleranţei.De fapt, etimologic vorbind, a tolera înseamnă a răbda, a suporta. Aceste manifestări ar fi cu adevărat calităţi pozitive dacă toţi participanţii la o relaţie ar avea dreptul să le exercite. Însă, după cum am menţionat mai sus, nu toţi oamenii au dreptul să tolereze, ci doar cei care ocupă poziţia de stăpân.Sunt convins că nimeni pe lumea asta nu-şi doreşte statutul de tolerat, care e unul înjositor pentru un om educat în spiritul libertăţii, autonomiei, în drept să decidă de sine stătător în domeniile de importanţă vitală pentru o fiinţă umană: sexualitate, libertate de gândire şi exprimare etc.A fi tolerat înseamnă, de asemenea, a nu avea dreptul să interpretezi realitatea în funcţie de felul în care eşti constituit – predilecţii, gusturi, structură intelectuală şi fiziologică, fiind obligat să accepţi fără a cârti toate schemele, valorile, ideile prestabilite care satisfac aşteptările şi interesele toleratorilor, şi care îi alienează pe cei toleraţi într-o asemenea măsură, încât aceştia ajung să nu se deosebească prea mult de un obiect sau un animal, fiind deposedaţi de toate trăsăturile umane.Este clar că toleranţa presupune implicit şi lipsa respectului. Cred că opusul respectului nu este dispreţul, ci toleranţa, care e, de fapt, o altă faţă, blajină şi perfidă, a dispreţului.Nu prea îmi pot explica de ce este necesară toleranţa în statele de drept, unde relaţiile dintre oameni sunt reglementate de legislaţie, diverse coduri etc. Nu înţeleg, de asemenea, cine instituie relaţiile de toleranţă dintre oameni, şi de ce unii oameni acceptă statutul umilitor de tolerat, atât timp cât nici o instituţie de stat nu deleghează pe nimeni să exercite toleranţă în raport cu altă fiinţă umană.Nu sunt la curent cu ultimele interpretări ale conceptului de toleranţă în ţările occidentale, dar cred că, în spaţiul balcanic, acesta ar trebui redefinit, chiar dacă aici biserica, tradiţia, bigoţii etc. sunt cei care, de multe ori, hotărăsc soarta unor oameni, statul mulţumindu-se să joace doar modestul rol de spectator. Toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, indiferent de categoria din care fac parte, şi statul îşi compromite esenţa dacă apelează la mila şi toleranţa cetăţenilor, acolo unde se cuvine aplicată legea.
.jpg)